Managementul clasei

Managementul clasei

Managementul problemelor disciplinare

Managementul relaţiilor interpersonale

Înapoi la pagina
principală în
limba română

Managementul conţinturilor

Mangementul problemelor disciplinare

Managementul relaţiilor interpersonale profesor-elev

Rezumat

Notă. Rezumatul de mai jos este o adaptare după Schoolwide and Classroom Management: The Reflective Educator-Leader, by L.A. Froyen and A.M. Iverson, 1999, Upper Saddle River, N.J.: Prentice-Hall, pp. 128-129, 193-209, 217, 221, 256-258.

În opinia specialiştilor în domeniul educaţiei, managementul şcolii şi al clasei au ca scop încurajarea controlului comportamental la elevi, prin promovarea rezultatelor şi comportamentelor şcolare pozitive. De aceea, rezultatele şcolare, eficienţa didactică a profesorului şi comportamentul elevilor şi a profesorilor relaţionează direct cu managementul clasei şi al şcolii.

Managementul clasei cuprinde trei componente esenţiale: managementul conţinutului, managementul problemelor disciplinare, şi managementul relaţiilor interpersonale. Fiecare dintre aceste componente este prezentată detaliat, într-o listă de comportamente observabile într-un proces didactic eficient.

Cercetările demonstrează că incidenţa ridicată a problemelor disciplinare în clasă are un impact semnficativ asupra eficienţei predării şi învăţării. Astfel, s-a demonstrat că profesorii care se confruntă cu asemenea probleme nu pot planifica activităţi educaţionale adecvate. De asemenea, aceştia tind să neglijeze varietatea modalităţilor de organizare a conţinutului şi solicită foarte rar elevii în discutarea şi evaluarea materialelor de învaţare. În plus, comprehensiunea temelor studiate nu este monitorizată cu consecvenţă.

S-a demonstrat că deprinderile consecvente de management şi organizare reduc numărul problemelor disciplinare.

Având în vedere aceste date, se poate afirma că managementul conţinuturilor "nu se referă la deprinderile de a preda o disciplină specifică, ci mai degrabă la acele deprinderi aplicabile tuturor disciplinelor şi activităţilor" (Froyen & Iverson, 1999, p. 128). Doyle a accentuat că managementul educaţional se caracterizează în principal prin asigurarea cooperării elevilor în timpul activităţilor de învăţare (citat de Froyen & Iverson, 1999, p. 128).

Kounin (citat de Froyen & Iverson, 1999, p. 129) afirmă că în centrul deprinderilor de management al clasei se află managementul activităţilor instrucţionale, corelarea şi integrarea activităţilor suplimentareşi rezolvarea problemelor specifice disciplinei.

Managementul problemelor disciplinare se fundamentează pe credinţele despre natura umană. Prin integrarea ideii diversităţii umane (şi a individualităţii, în acelaşi timp) în filosofia lor educaţională, profesorii pot îmbunătăţi managementul clasei.

Cercetătorii au demonstrat importanţa recompensării comportamentelor pozitive ale elevilor. Atunci când optează pentru un stil de management al clasei, profesorii ar trebui să folosească un stil asertiv de comunicare şi de comportament. În plus, ar trebui să conştientizeze în ce măsură îşi doresc să îi integreze pe elevi într-o anumită activitate de învăţare, în deplină concordanţă cu regulamentele impuse clasei şi şcolii.

În opinia lui Iverson şi Froyen (1999), managementul problemelor disciplinare este esenţial pentru crearea "unui demers de predare-învăţare ordonat, orientat spre rezolvarea sarcinilor" (p. 217), care să asigure elevilor mai multă independenţă şi autonomie în procesul de socializare.

Managementul eficient al problemelor disciplinare se referă şi la controlul profesorului asupra consecinţelor demersului didactic. Componentele unui plan de management al problemelor disciplinare sunt: recompensarea comportamentului responsabil, corectarea comportamentului iresponsabil şi inadecvat, ignorarea, controlul consecvent , mustrări verbale uşoare, întârzierea, aşezarea preferenţială în bănci, timp câştigat, timp pierdut, anunţarea părinţilor/supraveghetorilor, contracte scrise, stabilirea comportamentelor adecvate în afara clasei şi măsuri de recompensare. Toate aceste exemple pot fi identificate în exemplele de predare eficientă.

Managementul relaţiilor interpersonale se focalizează asupra clasei ca microsistem social. Rolurile şi expectaţiile profesorilor şi elevilor contruiesc un mediu de învăţare. Cu alte cuvinte, cultura şcolară a unei instituţii educaţionale este unică. Cu toate acestea, ea este influenţată de cultura comunităţii în cadrul căreia funcţionează, ale cărei obiective educaţionale trebui respectate. Trebuie să existe o legătură strânsă între şcoală şi comunitate, care să fie revizuită şi modificată constant în conformitate cu dinamica socială. Datorită diversificării instituţiilor educaţionale, elevii şi profesorii ar trebui să fie conştienţi de folosirea diversităţii umane în vederea consolidării grupului şcolar/social.

Şcolile de calitate sunt definite prin eficienţa cadrelor didactice şi rezultatele elevilor, în contextul existenţei unor relaţii interpersonale puternice. În acest sens, relaţiile profesor-elev sunt esenţiale pentru asigurarea unui climat şcolar pozitiv. Problemele de disciplină şcolară pot fi rezolvate fie individual (întâlniri profesor-elev), fie în grup (întâlniri de grup). Dacă încrederea reciprocă este mai puternică, elevii vor deveni indivizi responsabili mai devreme. În acest fel, “atât educatorii, cât şi elevii devin co-participanţi în procesul de predare-învăţare, încercând să obţină rezultate individuale şi colective cât mai bune" (Froyen & Iverson, 1999, p. 256).

Referinţe bibliografice

Froyen, L. A., & Iverson, A. M. (1999). Schoolwide and classroom management: The reflective educator-leader (3rd ed.). Upper Saddle River, NJ: Prentice-Hall.